marți, 29 martie 2011

Sesiuni de comunicare si lucru in echipa

Incepand cu luna ianuarie, voluntarii CT ARCS au beneficiat de programul de formare ARCS pe teme precum comunicarea si lucrul in echipa. Cu totii am fost foarte incantati sa aflam de la specialisti elementele componente ale procesului de comunicare, cum ne putem imbunatati aceasta abilitate, ce inseamna lucrul in echipa si rolurile care exista intr-o echipa.
Dincolo de informatiile propriu-zise, probabil cea mai interesanta parte a fost cea in care am aplicat ce am invatat prin diverse jocuri, care au destins atmosfera si ne-au dat prilejul sa ne cunoastem mai bine. De asemenea. am avut posibilitatea sa aflam ce rol ni se potriveste cel mai bine in cadrul unei echipe in functie de preferintele noastre in urma unor teste si astfel, data viitoare cand vom lucra impreuna vom sti cine este cel mai potrivit pentru o anumita activitate.






Au fost niste sesiuni din care fiecare dintre noi a avut ceva de invatat, dar au fost si distractive si energizante. Multumim formatorilor nostri: Alisa Sturek, Dora Zaharia, Radu Oprita si Tibi Sturek!

Multumim Ana & Diana pentru postare.

Seara de film

Incepand cu 28 decembrie 2010, la fiecare doua saptamani toti voluntarii ne intalnim pentru a vedea impreuna un film. Prima vizionarea a fost a filmuletelor realizate de-a lungul timpului in care au fost implicati voluntarii CT ARCS, ne-a placut asa ca dintr-o simpla intalnire, am transformat-o in eveniment permanent.

Multumim Ana & Diana pentru postare.

Cine suntem noi?

 Suntem un grup de 20 tineri optimisti si entuziasti. Suntem creativi si suficient de indrazneti ca sa nu renuntam la ideile noastre si sa le punem in practica. Suntem mereu deschisi catre nou si distractie, dar, inainte de toate , suntem hotarati sa facem o schimbare atat pentru noi , cat si pentru societate.
      Vrei sa stii cine suntem? Atunci cauta-ne pe Strada Independentei, Nr. 41 C , Drobeta Turnu Severin sau online, la http://www.arcs.ro/ sau ct@arcs.ro .


  Ce este ARCS?
ARCS, Asociatia Romana de Consiliere si Sprijin , este o organizaţie formată din specialişti în domenii diverse, care oferă servicii şi organizează programe şi proiecte pentru beneficiarii săi.


BENEFICIARII ARCS sunt tinerii organizaţi în asociaţii, angajaţi în instituţii sau implicaţi în grupuri de iniţiativă la nivelul comunităţii şi specialiştii care lucrează cu/pentru tineri.
ARCS acţionează la nivel local, regional, naţional şi internaţional.

VIZIUNEA ARCS:
Tineri care îşi planifică propria dezvoltare, au iniţiativă şi, împreună cu ceilalţi membrii ai comunităţii, participă la realizarea şi implementarea planului strategic de dezvoltare locală.
MISIUNEA ARCS:
Sprijinirea tinerilor şi grupurilor de tineri în procesul dezvoltării personale şi pentru implicarea activă în propria comunitate.

ARCS este membră :
  • RuralNet -Reţeaua Organizaţiilor active în Dezvoltare Comunitară;
  • Reteaua GEN - Gender, Egalitate, Nediscriminare;
  • SONG – Reţeaua Centrelor de Resurse din România
  • ECON – Reteaua Europeana de Organizare Comunitara

Multumim Rozi & Aiza pentru postare.

Ce facem?

Pe langa sprijinirea oricarui tanar dornic de o dezvoltare personala indrumata de specialisti, Centrul de Tineret ARCS desfasoara activitati precum :

Serviciu de Voluntariat:-Evaluarea nevoii de lucru cu voluntarii;
-Recrutarea şi selecţia voluntarilor;
-Managementul grupului de voluntari;
-Evaluarea voluntarilor


Consiliere si Dezvoltare personală

Cercetare/studii
SERVICII PENTRU GRUPURI INFORMALE, ORGANIZAŢII ŞI INSTITUŢII – Modelul SCOR
Animare grupuri
Dezvoltare organizaţională pentru organizaţii de tineret - Planificare strategică
- Planificarea de proiecte
- Planificarea şi dezvoltarea resurselor umane
Consultanţă pentru planificarea şi implementarea proiectelor organizaţionale

Team building

Cercetare/studii